duminică, 13 decembrie 2015

Ceasurile inteligente, interzise la examen. Metodele folosite de elevi pentru a trisa

Cu cat evolueaza tehnologia, cu atat e mai usor sa iei o nota buna.
Universitatea din Kyoto le-a interzis studentilor sa vina la examene purtand ceasuri inteligente, pe motiv ca aceste gadgeturi pot sa-i ajute sa triseze. Smartwatch-urile pot afisa fituici. In plus, elevii pot consulta si retelele de socializare si afla raspunsuri de la apropiatii lor.
Institutia de invatamant promite sa cheltuiasca peste 80.000 de dolari pentru a cumpara ceasuri clasice pe care sa le afiseze in salile de curs, care sa-i ajute pe tineri sa-si dozeze timpul pe parcursul testarilor.
Masuri similare au luat si London City University din Londra si Trobe University din Melbourne.
Pana cand ideea ajunge si in universitatile din Romania, iata un video cu cele mai noi moduri de a copia cu ajutorul tehnologiei si cu metoda de a le contracara:

luni, 30 noiembrie 2015

E aceasta tehnologia care va descoperi solutia pentru imortalitate? O companie a anuntat cand va putea sa "readuca persoanele decedate la viata"

O noua companie a anuntat ca va fi capabila sa readuca la viata persoanele care mor.
Compania Humai a anuntat ca vrea sa "reinventeze viata de apoi", urmand sa fie capabila sa readuca persoanele moarte la viata pana in 2045!
Metoda folosita: "vom folosi inteligenta artificiala si nanotehnologia pentru a stoca datele despre cum functioneaza corpul tau" spun acestia. Apoi vor codifica aceste informatii in "mai multe tehnologii senzoriale ce vor fi construite intr-un corp artificial cu creierul persoanei decedate".
Intr-un interviu pentru Popular Science, Josh Bocanegra, CEO-ul si fondatorul Humai, spune: "Dupa moarte vom ingheta creierul folosind tehnologia criogenice. Cand tehnologia va fi dezvoltata complet, vom implanta creierul intr-un corp artificial".
Pe langa faptul ca transplantul creierul nu a avut loc decat in filmele science fiction, o alta problema majora a acestui plan este faptul ca odata ce creierul e inghetat, rar se poate face dezghetarea fara a se pierde cateva capabilitati.
Un exemplu este Michelle Funk, o fata de 2 ani si jumatate care a cazut in parau aproape de Salt Lake City in 1986. Cand a fost descoperita, creierul ei era inactiv - insa dupa cateva ore de suport vital de baza ea a revenit la viata. A fost considerat un miracol medical. Un studiu efectuat insa la 12 ani distanta a descoperit ca Michelle, ajunsa la 14 ani, suferea de probleme locomotoare si pierderi dramatice de memorie.
Iar daca readucerea la viata a persoanelor decedate este ceva la care medicii biologi si cercetatorii lucreaza incontinuu, Bocanegra nu are un trecut in stiinta - se descrie ca un "antreprenor, vizionar in tehnologie si internet marketer" pe site-ul companiei. Inainte de Humai, el a incercat sa creeze LoveRoom, un site de dating care incerca sa faca 2 oameni necunoscuti sa traiasca impreuna timp de o saptamana.
Asadar, ramane de vazut daca este ceva real in acest proiect, o strategie de marketing sau doar o idee SF care nu a fost analizata complet

Un tanar care a piratat filme si softuri a reusit sa scape de pedeapsa! Ce a fost pus sa faca e incredibil VIDEO

Filmuletul postat de el a reusit sa stranga 450.000 de afisari in 5 zile.
Un ceh condamnat pentru ca a descarcat Windows si alte softuri ilegale spune ca va evita sa plateasca amenda de 210.000 de euro daca videoclipul anti-piraterie postat de el va face 200.000 de afisari pe YouTube.
Jakub F. a postat mesajul acum 5 zile si are deja 450.000 de vizualizari.
"A trebuit sa incep acest site pentru ca mi-am petrecut 8 ani distribuind softuri ilegale, si am fost prins", explica el pe pagina web facuta pentru a promova filmul. 
Concret, el ar fi batut palma cu Microsoft, HBO, Sony Music si Twentieth Centry Fox pentru a produce si promova un fel de "mea culpa" pe YouTube, scrie Guardian.
"Eram convins ca sunt prea mic ca sa ma prinda. Si iata ca, intr-un final, au ajuns la mine", spune el.
Jakub a primit si o pedeapsa de 3 ani de inchisoare cu suspendare.
Informatia privind amenda este confirmata de BSA. Aceasta a declarat ca Jakub va plati "o mica" parte din pagubele pe care le-a produs in cazul in care isi atinge tinta. Si si-a atins-o

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Tehnologia care revolutioneaza modul in care intram pe internet la viteze de 100 de ori mari mari ca prin Wi-Fi! Cum vei avea acces cu ajutorul becului

Tehnologia Li-Fi a fost testata pentru prima data in afara laboratorului.
Li-Fi, tehnologia inventata de catre Harald Haas de la Universitatea din Edinburgh in 2011, foloseste comunicarea prin lumina vizibila (VLC) si este, practic, un mod avansat de cod Morse: un LED clipeste la viteze ce nu pot fi percepute de ochiul uman si este folosit pentru a scrie si transmite informatii in cod binar.
Pentru prima data, saptamana aceasta, tehnologia a fost testata in afara laboratorului si s-a descoperit ca pot fi transmise date la viteza de 1GB pe secunda, ceea ce inseamna de 100 de ori mai rapid decat Wi-Fi-ul. Cu alte cuvinte, aceasta tehnologie are potentialul de a schimba modul in care folosim internetul
"Lucram la niste piloturi pentru proiecte in industrii diferite unde poate fi utilizata tehnologia VLC (visible light communication)" a declarat Deepak Solanki, CEO-ul al companiei estoniene de tech, Velmenni.
Un alt avantaj al tehnologiei Li-Fi este securitatea. Folosind lumina, conectarea nu se poate face decat din camera in care se afla dispozitivul ceea ce ofera o securitate mai mare. In plus, exista mai putine interferente cu alte device-uri.
Va mai dura pana cand tehnologia Li-Fi va deveni metoda standard de transmitere a datelor, in primul rand pentru ca birourile nu sunt create pentru asta. Inventatorul Li-Fi, Harald Haas, spune insa ca isi imagineaza o lume unde toata lumea are acces la internet prin LED-urile ce au un microcip. Tehnologia Li-Fi a fost testata in birouri si medii industriale in Tallin, Estonia

joi, 27 august 2015

Allview a prezentat X2 Soul Xtreme, noul flagship al companiei! Cat costa telefonul care poate face poze de 120MP

Cei de la Allview au demonstrat astazi la lansarea noului telefon de ce este in stare acesta - inclusiv sa controleze un robotel!
Allview ne-a prezentat astazi noul flagship in cadrul unui eveniment la Bucuresti. X2 Soul Pro are cam tot ceea ce e de asteptat sa aiba un flagship in 2015, plus cateva surprize - camera de 24MP, care vine si cu modul profesional, poate sa faca poze de pana la 120MP datorita unei functii Super Pro. Ne-a fost prezentat si modul in care poate controla telefonul prin NFC luminile din incapere, dar si un robotel amuzant. Poze de la prezentarea oficiala gasiti in galeria foto.
Iata comunicatul oficial
Allview, brandul autohton de smartphone-uri si tablete prezent pe piata din Europa, lanseaza astazi smartphone-ul X2 Soul Xtreme. Device-ul mentine design-ul elegant al gamei Soul si se potriveste perfect oricarei activitati, fie ca este vorba de divertisment, relaxare sau business.
“X2 Soul Xtreme este un telefon extrem de performant din punct de vedere hardware si extrem de ofertant din punct de vedere software, acesta inglobeaza inovatii adaptate cerintelor pietei. Sufletul noului device il reprezinta insusi succesul cu care am reusit sa imbinam cele doua parti. Xtreme inseamna ultima generatie de procesor, camere extraordinare cu aplicatii si functii care trezesc spiritul creativ in oricine, sunet excelent, grafica si display care vor purta utilizatorul intr-o lume fascinanta si posibilitati multiple de a ramane in permanenta conectat. Xtreme reprezinta un vis devenit realitate, acesta merge dincolo de specificatii si ofera o experienta completa utilizatorilor”, a declarat Lucian Peticila, General Manager Allview.
X2 Soul Xtreme este un smartphone Dual SIM care dispune de un procesor de ultima generatie, Helio X10, un Octa Core 64-bit tactat la 2.0 GHz. Acest modul beneficiaza de tehnologia CorePilot 2.0 si ruleaza sistemul de operare Android 5.1 Lollipop. Procesorul este sustinut de solutia grafica PowerVR G6200 ce are o frecventa de lucru de 700MHz. Device-ul are 3GB memorie RAM si 64GB memorie Flash. Aceasta din urma poate fi extinsa, prin adaugarea unui card microSD de maxim 128GB, ceea ce il pozitioneaza in varful gamei Soul din acest punct de vedere.
Device-ul se remarca prin camerele de 24MP, respectiv 8MP cu flash dual led, iar camera poate fi accesata acum mult mai comod, deoarece device-ul dispune de un buton dedicat camerei, si prin sistemul de sunet DTS, amplificator NXP si difuzoare stereo. Smartphone-ul este echipat cu o baterie de 3500 mAh care garanteaza pana la 20 ore de functionare continua si 350 ore in stand-by.
Telefonul va fi disponibil in exclusivitate la un operator din Romania la pretul de 499 de lei cu abonament pe 2 ani. Pretul fara abonament este de 2.199 de lei.

LG G Pad 2 a fost anuntata oficial

Tableta de 10.1 inci foloseste Snapdragon 800 si Android 5.1.1
LG a anuntat noua tableta LG G Pad 2. Specificatiile sunt destul de asemanatoare cu cele ale versiunii de 8 inci, care si-a facut debutul oficial la inceputul lunii, in editie limitata, in Coreea de Sud.
Noua tableta vine cu un display LCD de 10.1 inci, cu rezolutie full HD 1920x1080, dar si cu posibilitatea de a reduce lumina albastra, pentru a facilita cititul pe timp de noapte. O alta functie interesanta este Dual Windows, care le permite utilizatorilor sa ruleze simultan doua aplicatii.
La interior, LG G Pad 2 foloseste un procesor Qualcomm Snapdragon 800, tactat la 2,26 GHz si 2 GB RAM. Spatiul de stocare de 16 GB poate fi marit cu ajutorul un card microSD. Bateria de 7400 mAh ar trebui sa fie suficienta pentru utyilzare intensiva. Un neajuns pare sa fie insa camera principala de doar 5 MP, cuplata cu una frontala de 2 MP.  Nu sunt specificatii wow, dar nici dezamagitoare, cu conditia ca pretul sa fie unul corect
Tableta, care ruleaza Android 5.1.1, modificat de LG, va fi prezentata de salonul IFA Berlin 2015, dupa care va fi pusa in vanzare pe “pietele-cheie” din SUA si Europa, fara ca LG sa dea mai multe detalii despre disponibilitate sau preturi, atat pentru versiunea cu LTE cat si pentru cea fara conexiune de date.

Producatorii auto se aliaza impotriva hackerilor

Acestia vor sa creeze o linie comuna de lupta impotriva incercarilor de acces neautorizat la sistemele informatice ale masinilor
Stop... hackerilor! Acesta pare sa fie mesajul comun al constructorilor auto, in urma scandalurilor repetate de hacking ale masinilor. Dupa ce atat experti in securitate cat si hackeri au demonstrat negru pe alb cum pot obtine controlul partial al diferitelor masini si cum pot inclusiv sa provoace accidente, producatorii auto incep sa constientizeze pericolul.
Cel mai cunoscut caz este prezentat de Chris Valasek si Charlie Miller, care au reusit sa preia controlul asupra unui Jeep Cherokee. De fapt, aceasta e si masina cea mai vulnerabila la atacuri informatice si singura care a fost rechemata in service pentru un update. Cei doi au reusit sa obtina acces nu doar la sisteme de navigatie, Wi-Fi si Bluetooth, ci sa afecteze sisteme critice, precum cel de franare, motorul, directia, pilotul automat adaptiv, asistenta la parcare si sistemul de avertizare la iminenta unui accident.
Infiniti Q50, Cadillac Escalade, Toyota Prius si Ford Fusion sunt si ele in topul rusinii. De cealalta parte, se pare ca cel mai putin afectate sunt tocmai masinile care contin cele mai putine sisteme informatice sau conexiuni cu exteriorul. Audi A8, Honda Accord, Dodge Viper si, exceptional, Tesla Model S sunt cele mai sigure masini in fata potentialilor hackeri.
Daca primele trei modele nu sunt chiar cele mai high-end din punctul de vedere al sistemelor computerizate, Tesla Model S a fost pusa la incercare in cadrul unui hackahton in China, unde o singura echipa a reusit sa “sparga” masina si, cu toate astea, tot ce au putut controla au fost luminile, claxonul si trapa.
Tocmai de aceea, producatorii auto vor sa formeze Centrul de Distributie si Analiza a Informatiei, pentru a putea crea o noua linie defensiva in fata hackerilor. Prin intermediul centrului, producatorii isi pot pune la dispozitie informatii, vulnerabilitati si probleme de securitate si pot coopera pentru gasirea rapida a unei solutii in cazul unor atacuri ulterioare. Pe langa asta, constructrorii incearca sa obtina si modificarea legislatiei din mai multe tari si sa includa acest gen de atacuri.